Sunt in strainatate de 3 luni. Locuiesc la Haga, Olanda.
Vara am calatorit cu masina din Olanda spre Elvetia trecind prin orasele: Saas Fe, Locarno, Lausanne, Vevey, Zurich, Neuchatel apoi Franta - Plombieres les Bains, Ronchamp, Bezancon, Strasbourg si in final Germania si Luxemburg. A fost fascinant sa vad atatea orase si chiar tari in doua saptamani. Munti, lacuri mari (Lago Maggiore), un Parc al Pacii (in Locarno), o ferma cu magari (in Franta), o biserica avindu-l ca arhitect pe marele de Corbusier, arhitectura care-ti rasfata privirea si oameni generosi gata sa te primeasca in casa lor. Multumesc Augusto, Alexei, Adriana si Ana.
Am cunoscut oameni din multe tari aici in Haga, e un oras international cum era si Roma. Petrec mult timp si ne intelegem bine cu o fata din Japonia. Imi e prietena o alta fata din Portugalia.
Comunitatea Couchsurfing de aici e prietenoasa si activa. Se organizeaza petreceri tematice (de exemplu am fost invitata la una in stil Cubanez), nopti de film, iesiri in parc cu frigarui (cind permite vremea de afara), cine la care poti gusta feluri de mancare din diferite tari cu concert inclus si intalniri saptamanale intr-o atmosfera degajata cu barmani simpatici.
Orasul nu e foarte mare si ma simt bine primita. Majoritatea cladirilor nu sunt foarte inalte si sunt destule zone verzi, exista si o padure la un capat al orasului. Suntem aproape de Marea Nordului. Aud pescarusi in fiecare zi. Si niste papagali verzi care sunt cam isterici de felul lor - zboara in grupuri si fac o galagie pe care n-o poti ignora.
Concerte, spectacole de dans in plina strada, festivaluri de muzica, de hand made, indiene, etc. Localuri cu atmosfera placuta, altele galagioase si vesele. Cinematograf cu filme non-mainstream. Lectii de salsa, yoga, pictura, pian. De-ar fi timp pentru toate.
Biciclete - muuuuulte, multe. Poti arata foarte elegant pe bicicleta, m-am convins de asta de nenumarate ori privindu-i pe localnici. Si cool. Si smart.
Olandezii sunt foarte deschisi si directi. Relaxati. Chiar si cei care lucreaza la institutii publice.
Reteaua de transport e foarte bine organizata - tramvai, autobus cu o frecventa decenta si aspect curat.
Mai povestesc alta data..
Wednesday, November 2, 2011
Thursday, December 30, 2010
2010
2010 a fost un an cu surprize. Placute. Nici nu putea sa-mi treaca prin cap ca in vacanta de vara voi avea bucuria sa merg in Spania si Franta. Si nu oriunde ci in Bilbao si Biarritz ca destinatii initiale. Dar am ajuns in mai multe orase superbe. In Bilbao am vizitat Muzeul Guggenheim care mi s-a parut spectaculos. Am stat la o fata venita de pe insulele Canare, membra Couchsurfing. Are o inima mare si un zimbet de copil. Am mers in Pamplona, am vazut un oras plin de oameni imbracati in rosu si alb si m-am "sincronizat" si eu cu ei prin aceste culori. Am admirat energia barmanilor spanioli si un foc de artificii impresionant. Am dormit sub cerul liber. I-am vazut pe spanioli alergind in fata taurilor. Sau fugind DE tauri mai degraba.
Am mers pe jos dintr-un oras de plaja pina in altul - cred ca a fost cea mai frumoasa plimbare pe care am facut-o vreodata.
In Biarritz am vizitat Muzeul Oceanului si m-am lasat cucerita de un pui de foca jucaus. Am realizat cit e de mare puterea oceanului. Am urmarit de ziua caderii Bastiliei un show de Tandem Surf, un foc de artificii si un concert - toate excelente.
Primavara am fost la un workshop in Petrosani unde mi-am facut prieteni din diferite tari, am urcat in munti cu telefericul de mi-au inghetat toate gindurile dar apoi m-am dezmortit la sanius in varful muntelui.
Toamna am calatorit prin Romania cu echipa unui film roman-moldovenesc care s-a bucurat de un succes deosebit la noi. Bucuresti-Iasi-Ramnicu Valcea-Cluj, un traseu plin de emotii si tandrete si umor.
In Cluj mi-am facut prieteni noi din echipa voluntarilor Festivalului de Comedie din Cluj. Am fost la Gradina Botanica, la un concert Vama si am stat acasa la Alexandra, care m-a facut sa ma simt foarte binevenita.
Am intrat si intr-o o mina de sare nu departe de Cluj. A fost interesant.
Tot in acest an am cunoscut si niste oameni speciali de care m-am apropiat.
Am participat la organizarea unui atelier de fotografie si am urmarit cum se formeaza 2 echipe frumoase - cea a organizatorilor si cea a participantilor. A, si echipa mare, formata din astea doua mai mici.
Am inceput sa experimentez cu gatitul si mi-a facut placere sa-i servesc pe cei dragi. Atunci a fost satisfactia cea mai mare - cind vedeam ca le place lor ce-am gatit.
Am inceput sa invat limba Germana si cred ca voi continua.
Am descoperit genuri noi de muzica, am mers la evenimente inedite ca Festivalul Flow, unde am participat si ca voluntar.
Am organizat acasa la mine o petrecere internationala cu muzica jucata la instrumente improvizate, am organizat o alta petrecere acasa la un amic - am facut clatite, am ris, ne-am jucat.
Mi-a fost dor de Roma, cu ocazia asta a fost publicat intr-o revista cool un articol scris de mine despre acest oras pe care-l pastrez in inima mea.
Greseli am facut dar nu grave, atit cit sa invat din ele si sa ma faca mai buna, mai inteleapta.
Multumesc pentru acest an si sper ca in 2011 sa lucrez si sa calatoresc si mai mult.
Am mers pe jos dintr-un oras de plaja pina in altul - cred ca a fost cea mai frumoasa plimbare pe care am facut-o vreodata.
In Biarritz am vizitat Muzeul Oceanului si m-am lasat cucerita de un pui de foca jucaus. Am realizat cit e de mare puterea oceanului. Am urmarit de ziua caderii Bastiliei un show de Tandem Surf, un foc de artificii si un concert - toate excelente.
Primavara am fost la un workshop in Petrosani unde mi-am facut prieteni din diferite tari, am urcat in munti cu telefericul de mi-au inghetat toate gindurile dar apoi m-am dezmortit la sanius in varful muntelui.
Toamna am calatorit prin Romania cu echipa unui film roman-moldovenesc care s-a bucurat de un succes deosebit la noi. Bucuresti-Iasi-Ramnicu Valcea-Cluj, un traseu plin de emotii si tandrete si umor.
In Cluj mi-am facut prieteni noi din echipa voluntarilor Festivalului de Comedie din Cluj. Am fost la Gradina Botanica, la un concert Vama si am stat acasa la Alexandra, care m-a facut sa ma simt foarte binevenita.
Am intrat si intr-o o mina de sare nu departe de Cluj. A fost interesant.
Tot in acest an am cunoscut si niste oameni speciali de care m-am apropiat.
Am participat la organizarea unui atelier de fotografie si am urmarit cum se formeaza 2 echipe frumoase - cea a organizatorilor si cea a participantilor. A, si echipa mare, formata din astea doua mai mici.
Am inceput sa experimentez cu gatitul si mi-a facut placere sa-i servesc pe cei dragi. Atunci a fost satisfactia cea mai mare - cind vedeam ca le place lor ce-am gatit.
Am inceput sa invat limba Germana si cred ca voi continua.
Am descoperit genuri noi de muzica, am mers la evenimente inedite ca Festivalul Flow, unde am participat si ca voluntar.
Am organizat acasa la mine o petrecere internationala cu muzica jucata la instrumente improvizate, am organizat o alta petrecere acasa la un amic - am facut clatite, am ris, ne-am jucat.
Mi-a fost dor de Roma, cu ocazia asta a fost publicat intr-o revista cool un articol scris de mine despre acest oras pe care-l pastrez in inima mea.
Greseli am facut dar nu grave, atit cit sa invat din ele si sa ma faca mai buna, mai inteleapta.
Multumesc pentru acest an si sper ca in 2011 sa lucrez si sa calatoresc si mai mult.
Thursday, November 18, 2010
Tuesday, September 7, 2010
Fum

Fumez. Fumez clipe. Fumez oameni. Unii imi irita gitul. Dupa ei umblu ragusita. Dupa aia imi revin. Revin la fumat. Recunosc, sunt dependenta. De fum. De miscare. De imaginea mea cind fumez. Cind trag in mine viata, asa daunatoare cum e. La urma urmei cit de daunatoare poate fi? Cit de daunator poate fi fumul? Care vine si pleaca. Si iar vine. In vene.
...Vrei sa fumam singuri impreuna?
Sursa imagine: http://www.askspikeonline.com/wp-content/uploads/2009/02/smoke1.jpg
Thursday, August 5, 2010
Nebunia din Pamplona
Am revenit cu bine din Pamplona – acolo unde aleargă spaniolii (şi nu numai) în faţa taurilor.
Toată lumea, dar TOATĂ lumea e îmbrăcată în alb şi roşu – uniforma festivalului San Ferminez care durează o săptămînă. Hainele – tricouri sau pantaloni – albe, la gît se poartă o eşarfă roşie iar la brîu un colan roşu legat lateral. Ne-am conformat tradiţiei şi am adoptat şi noi culorile acestei nebunii. Lume peste lume pe o poiană, toţi stau jos pe iarbă. Ne luăm cîte un hot dog (bun) ca să facem faţă valului de emoţii stîrnit de mulţimea gălăgioasă şi semi-ameţită. Semi-ameţită doar deocamdată. Greul ameţelii abia urmează. Hotărîm să explorăm un pic împrejurimile. Trecem pe lîngă o formaţie ce dă o reprezentaţie live de muzică rock.
Oameni de toate vîrstele îmbrăcaţi şi ei în roşu şi alb.
Cupluri formate din doamne care se plimbă ţinîndu-i la braţ pe domni – degajate şi purtînd modele de haine care la noi ar fi considerate cel puţin îndrăzneţe dacă nu chiar extravagante pentru vîrsta de 50 - 60 de ani. Sunt coafate, ţin capul sus şi se vede că se se simt respectate şi iubite.
Multă lume.
Privim focul de artificii şi facem o competiţie de adjective: magnific, spectaculos, impresionant.
Intrăm într-un local cu acceaşi atmosferă de fiesta. Chelneriţele - zîmbitoare şi eficiente. Barmanii – rapizi şi binedispuşi – e o plăcere să-i urmăreşti pentru că îţi dau impresia că le place munca lor. Unul din ei pronunţă din cînd în cînd un „Aaaaaaai, Macarena!” (vă mai amintiţi mişcările de dans, nu-i aşa?) în timp ce strînge vase, le pune la spălat, serveşte pe cineva, salută pe altcineva şi toate astea zîmbind. Ne aşezăm şi noi la o masă. Observ că în sală sunt şi copii, inclusiv bebeluşi, deşi e vreo 12 noaptea. Mîncarea ne este adusă fără întîrziere şi berea (cerveza) e rece şi bună. La sfîrşit suntem întrebaţi dacă a fost bun. Răspundem că da şi lăsăm cu plăcere bacşiş.
Mergem cu valul de oameni unde ne duc ochii. Vedem un baiat care doarme întins pe o bancă – o pauză înainte de ceea ce urmează – o noapte în care se va bea mult. În afară de bere vedem că tinerii mai beau cola amestecată cu vin ieftin.
Gălăgia, aglomeraţia şi stomacul plin îşi fac efectul şi visăm la un loc unde să ne putem odihni. Găsim un mic parc de joacă pentru copii şi ne „pliem” pe un leagăn care arată ca un bol pentru terci doar că e mare. Ne întindem în acest vas şi ne lăsăm legănaţi intr-un somn cam tulbure pînă se luminează.
Dimineaţa, vrem să aflăm unde aleargă nebunii în faţa taurilor şi oprim pe stradă un cuplu. Baiatul, cam grăbit ne răspunde că nu ştie exact şi întreabă dacă nu-l putem ajuta cu un prezervativ. Nu, din păcate. Ne continuăm calea trişti – şi ei şi noi.
Întrebăm la alţii care ne ajută să găsim locul alternînd derecha (dreapta) cu izquierda (stînga) gesticulînd nu mai puţin ca italienii. Găsim locul şi realizăm că nu vom reuşi să vedem nimic din spatele mulţimii setoase de spectacol. Un loc la unul din balcoanele blocurilor aflate pe strada unde se întîmplă totul costă 60 de euro, cele mai ieftine au fost rezervate cu mult timp înainte.
Găsim două tomberoane de plastic care ne ridică deasupra mulţimii şi privim de sus în jos satisfăcuţi de soluţia găsită.
Observ că hainele albe au devenit între timp gri, maro sau de un bordo nu tocmai fresh ca urmare a nopţii (pe)trecute.
Facem cunoştinţă cu o doamnă din SUA care ne asigură că va încerca să ne prindă dacă ar fi să cădem de pe tomberoane. Siiiigur!
Apare se pare Primarul oraşului însoţit de poliţie şi medici pregătiţi să-i recupereze pe eroii de pe ringul de lupte cu taurii.
Vedem un grup de oameni care urmează să înfrunte taurii sau invers.
Mulţimea aplaudă şi cîntă ceva legat mai degrabă de fotbal decît de tauri dar atmosfera e de sărbătoare. Facem poze cu alergătorii şi cu taurii şi coborîm la sol. Ne plimbăm prin oraşul plin de murdărie şi oameni încă obosiţi după noaptea trecută. Clădirile sunt frumoase. Facem poze la un monument ce reprezintă corrida. Revenim la cîmpia care ne întîmpinase plină acum de sticle, pungi, saci de dormit cu petrecăreţi extenuaţi.
Urcăm în autobuzul confortabil şi în 2 ore suntem din nou în Bilbao. Observ că se întinde pe o suprafaţă asemănătoare cu bolul de terci în care am dormit noaptea trecută.
Mă simt binevenită.
Toată lumea, dar TOATĂ lumea e îmbrăcată în alb şi roşu – uniforma festivalului San Ferminez care durează o săptămînă. Hainele – tricouri sau pantaloni – albe, la gît se poartă o eşarfă roşie iar la brîu un colan roşu legat lateral. Ne-am conformat tradiţiei şi am adoptat şi noi culorile acestei nebunii. Lume peste lume pe o poiană, toţi stau jos pe iarbă. Ne luăm cîte un hot dog (bun) ca să facem faţă valului de emoţii stîrnit de mulţimea gălăgioasă şi semi-ameţită. Semi-ameţită doar deocamdată. Greul ameţelii abia urmează. Hotărîm să explorăm un pic împrejurimile. Trecem pe lîngă o formaţie ce dă o reprezentaţie live de muzică rock.
Oameni de toate vîrstele îmbrăcaţi şi ei în roşu şi alb.
Cupluri formate din doamne care se plimbă ţinîndu-i la braţ pe domni – degajate şi purtînd modele de haine care la noi ar fi considerate cel puţin îndrăzneţe dacă nu chiar extravagante pentru vîrsta de 50 - 60 de ani. Sunt coafate, ţin capul sus şi se vede că se se simt respectate şi iubite.
Multă lume.
Privim focul de artificii şi facem o competiţie de adjective: magnific, spectaculos, impresionant.
Intrăm într-un local cu acceaşi atmosferă de fiesta. Chelneriţele - zîmbitoare şi eficiente. Barmanii – rapizi şi binedispuşi – e o plăcere să-i urmăreşti pentru că îţi dau impresia că le place munca lor. Unul din ei pronunţă din cînd în cînd un „Aaaaaaai, Macarena!” (vă mai amintiţi mişcările de dans, nu-i aşa?) în timp ce strînge vase, le pune la spălat, serveşte pe cineva, salută pe altcineva şi toate astea zîmbind. Ne aşezăm şi noi la o masă. Observ că în sală sunt şi copii, inclusiv bebeluşi, deşi e vreo 12 noaptea. Mîncarea ne este adusă fără întîrziere şi berea (cerveza) e rece şi bună. La sfîrşit suntem întrebaţi dacă a fost bun. Răspundem că da şi lăsăm cu plăcere bacşiş.
Mergem cu valul de oameni unde ne duc ochii. Vedem un baiat care doarme întins pe o bancă – o pauză înainte de ceea ce urmează – o noapte în care se va bea mult. În afară de bere vedem că tinerii mai beau cola amestecată cu vin ieftin.
Gălăgia, aglomeraţia şi stomacul plin îşi fac efectul şi visăm la un loc unde să ne putem odihni. Găsim un mic parc de joacă pentru copii şi ne „pliem” pe un leagăn care arată ca un bol pentru terci doar că e mare. Ne întindem în acest vas şi ne lăsăm legănaţi intr-un somn cam tulbure pînă se luminează.
Dimineaţa, vrem să aflăm unde aleargă nebunii în faţa taurilor şi oprim pe stradă un cuplu. Baiatul, cam grăbit ne răspunde că nu ştie exact şi întreabă dacă nu-l putem ajuta cu un prezervativ. Nu, din păcate. Ne continuăm calea trişti – şi ei şi noi.
Întrebăm la alţii care ne ajută să găsim locul alternînd derecha (dreapta) cu izquierda (stînga) gesticulînd nu mai puţin ca italienii. Găsim locul şi realizăm că nu vom reuşi să vedem nimic din spatele mulţimii setoase de spectacol. Un loc la unul din balcoanele blocurilor aflate pe strada unde se întîmplă totul costă 60 de euro, cele mai ieftine au fost rezervate cu mult timp înainte.
Găsim două tomberoane de plastic care ne ridică deasupra mulţimii şi privim de sus în jos satisfăcuţi de soluţia găsită.
Observ că hainele albe au devenit între timp gri, maro sau de un bordo nu tocmai fresh ca urmare a nopţii (pe)trecute.
Facem cunoştinţă cu o doamnă din SUA care ne asigură că va încerca să ne prindă dacă ar fi să cădem de pe tomberoane. Siiiigur!
Apare se pare Primarul oraşului însoţit de poliţie şi medici pregătiţi să-i recupereze pe eroii de pe ringul de lupte cu taurii.
Vedem un grup de oameni care urmează să înfrunte taurii sau invers.
Mulţimea aplaudă şi cîntă ceva legat mai degrabă de fotbal decît de tauri dar atmosfera e de sărbătoare. Facem poze cu alergătorii şi cu taurii şi coborîm la sol. Ne plimbăm prin oraşul plin de murdărie şi oameni încă obosiţi după noaptea trecută. Clădirile sunt frumoase. Facem poze la un monument ce reprezintă corrida. Revenim la cîmpia care ne întîmpinase plină acum de sticle, pungi, saci de dormit cu petrecăreţi extenuaţi.
Urcăm în autobuzul confortabil şi în 2 ore suntem din nou în Bilbao. Observ că se întinde pe o suprafaţă asemănătoare cu bolul de terci în care am dormit noaptea trecută.
Mă simt binevenită.
Atmosfera din Bilbao
Doamne în vîrstă foarte elegante, coafate, îmbrăcate bine stau în cafenele.
Se merge de la un local la altul stînd cu paharul de bere în faţa localului. Petreceri ambulante de burlaci şi burlăciţe care presupun ca „nenorociţii” să umble îmbrăcaţi extravagant sau cu un penis de plastic pe cap. În local poţi să arunci liniştit şerveţelele folosite pe jos. Acest lucru nu este valabil şi în afara localului – străzile sunt curate.
Ceainărie faină cu o diversitate vastă de ceaiuri şi muzică bună plus narghilea. Pahare ca la ceaiul turcesc. Localul se numeşte Marmara.
Fata care ne găzduieşte e venită de pe Insulele Canare să lucreze aici, în Bilbao. Rîde zgomotos şi te molipseşte cu rîsul ei.
Suntem primii membri din CS pe care îi primeşte în casa ei. Ne oferă sfaturi despre cum să explorăm oraşul a doua zi. Harta ne arată că Bilbao e un oraş bine organizat care oferă peisaje cu munţi, un rîu peste care treci pe poduri cu personalitate şi clădiri cu aspect englezesc.
Ai unde face shopping – El Corte Ingles sau una din străzile centrale. Shopping-ul e esenţial pentru locuitorii acestui oraş care obişnuiesc să umble la patru ace chiar şi la biserică.
Multă lume are cîini. Reţeaua de transport include metrou (mai curat şi mai nou decît cel din Roma), tren, tramvaiuri viu colorate, autobuze comfortabile care fac conexiunea cu alte oraşe şi cele locale care circulă inclusiv noaptea şi aeroportul.
Se vorbeşte spaniolă şi limba Ţării Bascilor.
Din bucătăria locală am servit o omletă cu cartofi care la ei se numeşte tortilla con patatas care a fost inventată pe vremea războiului cînd cartofii şi ouăle erau singurele produse la îndemînă. Consistent. Berea – cu lămîie sau fără, e bună, te împrospătează şi pe nesimţite eşti cuprins de atmosfera de fiesta: tineri care socializează sprijinind tejgheaua barului această activitate fiind numită de amicii noştri noi dansul tradiţional al zonei.
În fiecare vineri, într-un local, se fac lecţii de salsa.
Intrarea în cluburi de noapte este cu plată doar pentru bărbaţi – 5 euro.
Se dansează şi pe ritmuri de pop al bascilor radicali. Radicalii sunt un fel de socialişti – comunişti care sunt împotriva guvernului spaniol şi sunt supăraţi rău pe cei bogaţi.
Adrian, celălalt membru CS este din Peru şi nu ne poate găzdui din simplul motiv că are casa deja plină cu oaspeţi din diferite ţări, şi ei membri CS. Iubita lui e o rusoaică din Moscova care a venit să lucreze în oraş şi a cunoscut-o datorită site-ului.
Se merge de la un local la altul stînd cu paharul de bere în faţa localului. Petreceri ambulante de burlaci şi burlăciţe care presupun ca „nenorociţii” să umble îmbrăcaţi extravagant sau cu un penis de plastic pe cap. În local poţi să arunci liniştit şerveţelele folosite pe jos. Acest lucru nu este valabil şi în afara localului – străzile sunt curate.
Ceainărie faină cu o diversitate vastă de ceaiuri şi muzică bună plus narghilea. Pahare ca la ceaiul turcesc. Localul se numeşte Marmara.
Fata care ne găzduieşte e venită de pe Insulele Canare să lucreze aici, în Bilbao. Rîde zgomotos şi te molipseşte cu rîsul ei.
Suntem primii membri din CS pe care îi primeşte în casa ei. Ne oferă sfaturi despre cum să explorăm oraşul a doua zi. Harta ne arată că Bilbao e un oraş bine organizat care oferă peisaje cu munţi, un rîu peste care treci pe poduri cu personalitate şi clădiri cu aspect englezesc.
Ai unde face shopping – El Corte Ingles sau una din străzile centrale. Shopping-ul e esenţial pentru locuitorii acestui oraş care obişnuiesc să umble la patru ace chiar şi la biserică.
Multă lume are cîini. Reţeaua de transport include metrou (mai curat şi mai nou decît cel din Roma), tren, tramvaiuri viu colorate, autobuze comfortabile care fac conexiunea cu alte oraşe şi cele locale care circulă inclusiv noaptea şi aeroportul.
Se vorbeşte spaniolă şi limba Ţării Bascilor.
Din bucătăria locală am servit o omletă cu cartofi care la ei se numeşte tortilla con patatas care a fost inventată pe vremea războiului cînd cartofii şi ouăle erau singurele produse la îndemînă. Consistent. Berea – cu lămîie sau fără, e bună, te împrospătează şi pe nesimţite eşti cuprins de atmosfera de fiesta: tineri care socializează sprijinind tejgheaua barului această activitate fiind numită de amicii noştri noi dansul tradiţional al zonei.
În fiecare vineri, într-un local, se fac lecţii de salsa.
Intrarea în cluburi de noapte este cu plată doar pentru bărbaţi – 5 euro.
Se dansează şi pe ritmuri de pop al bascilor radicali. Radicalii sunt un fel de socialişti – comunişti care sunt împotriva guvernului spaniol şi sunt supăraţi rău pe cei bogaţi.
Adrian, celălalt membru CS este din Peru şi nu ne poate găzdui din simplul motiv că are casa deja plină cu oaspeţi din diferite ţări, şi ei membri CS. Iubita lui e o rusoaică din Moscova care a venit să lucreze în oraş şi a cunoscut-o datorită site-ului.
Tuesday, June 1, 2010
Sunday, May 30, 2010
Saturday, May 22, 2010
Thursday, January 21, 2010
Fără titlu
De obicei, nu stau singur. Formez, alături de semenii mei, un tot întreg. Împreună cu partenerii mei de încredere îţi ofer protecţie. Ştiu să privesc şi în afară şi înăuntru. Partea-mi care priveşte în exterior e mai aspră, are un aer mai sobru. În schimb, se întîmplă să aibă ochi, în care dacă priveşti atent dar totuşi discret poţi să vezi flori, de diferite culori.
Despre partea mea cea interiorizată mi-e mai greu să vorbesc... În primul rînd pentru că acele evenimente la care-mi este dat să fiu martor fac parte dintr-o mică lume aparte, care-şi duce existenţa după propriile legi ce nu întotdeauna le imită pe cele ale lumii de afară sau pe cele din alte astfel de lumi.
Se întîmplă să mi se desfăşoare în faţa ochilor momente desăvîrşite prin frumuseţea, puritatea, măreţia lor.
Alteori însă..mă doare să asist la scene în care fiinţe legate prin sînge şi alte legăminte (pe care oamenii le consideră importante) îşi aduc suferinţă, reciproc.
Atunci, încerc din răsputeri, ca prin tablourile şi fotografiile care-mi atîrnă pe trup să le amintesc că m-au ales ca adăpost pentru iubirea pe care au fost odată în stare să şi-o ofere, fără să le pese dacă-şi vor permite vreodată să mă "împlinească" cu un ecran plat. Plat ca un simplu zid ce nu vreau să devin. Un zid între ei.
(din: "Mărturiile unui perete")
Despre partea mea cea interiorizată mi-e mai greu să vorbesc... În primul rînd pentru că acele evenimente la care-mi este dat să fiu martor fac parte dintr-o mică lume aparte, care-şi duce existenţa după propriile legi ce nu întotdeauna le imită pe cele ale lumii de afară sau pe cele din alte astfel de lumi.
Se întîmplă să mi se desfăşoare în faţa ochilor momente desăvîrşite prin frumuseţea, puritatea, măreţia lor.
Alteori însă..mă doare să asist la scene în care fiinţe legate prin sînge şi alte legăminte (pe care oamenii le consideră importante) îşi aduc suferinţă, reciproc.
Atunci, încerc din răsputeri, ca prin tablourile şi fotografiile care-mi atîrnă pe trup să le amintesc că m-au ales ca adăpost pentru iubirea pe care au fost odată în stare să şi-o ofere, fără să le pese dacă-şi vor permite vreodată să mă "împlinească" cu un ecran plat. Plat ca un simplu zid ce nu vreau să devin. Un zid între ei.
(din: "Mărturiile unui perete")
Friday, November 27, 2009
Raţiune

Cum să alegi doar cu ajutorul raţiunii persoana cu care îţi vei petrece timpul în fiecare zi pentru o perioadă nedeterminată?
O persoană cu care îţi place să comunici, care are o atitudine atentă şi arată că îi pasă de lucrurile care contează pentru tine, care îţi mîngîie ego-ul prin felul în care te tratează cu respect şi te face să creşti ca o floare care se află în mediul său vital. Poate o astfel de persoană să te facă fericită chiar dacă ce simţi pentru ea e mai degrabă admiraţie şi simpatie decît un sentiment intens şi concentrat ca infuzia de ceai, un sentiment care să-ţi facă bătăile inimii mai dese şi să tresari de emoţie cînd crezi că vezi acea persoană în chipul unui trecător?
Saturday, September 5, 2009
Personaje
Uneori, iti este dat sa intilnesti in viata niste oameni care iti dau peste cap tot: mod de viata, pareri despre tine insati, convingeri, prioritati, etc.
Desi sunt straini, iti vorbesc ca si cind te-ar cunoaste de cind lumea. Te rup din contextul cu care esti obisnuit si te fac sa-l privesti cu ochi critici, realisti. Iti arata cit esti de comod in microuniversul cu care te-ai inconjurat si-ti dau de inteles ca in afara acestuia exista si se intimpla lucruri demne de atentia ta. Lucruri care te-ar transforma si ti-ar da o noua valoare-culoare.
Intilnirea cu astfel de persoane reprezinta de fapt o confruntare cu tine insati - cu acea parte adormita din tine care tinjeste dupa adevarate provocari, dar care, neavind parte de ele, pur si simplu se afla in hibernare.
Si, din senin, apare in cale o astfel de persoana. Si te forteaza sa-ti privesti inauntru...
Nuuuuuu! Imaginea ce-ti apare este dezgustatoare - incepusei sa putrezesti acolo, in interior. Te afli intre doua dorinte - sa te prefaci ca nu ai vazut nimic (pentru ca e prea dur fata de "realitatea" cu care te-ai obisnuit) sau sa incepi sa-ti fortezi limitele.
Incepi sa intelegi ca ceea ce tu numeai echilibru era de fapt impacare silita cu o lincezeala gretoasa insirata pe ani de asa-zisa viata.
Afli ca pentru a trai cu adevarat trebuie sa faci un efort, sa nu te lasi doar dus de val.
Desi sunt straini, iti vorbesc ca si cind te-ar cunoaste de cind lumea. Te rup din contextul cu care esti obisnuit si te fac sa-l privesti cu ochi critici, realisti. Iti arata cit esti de comod in microuniversul cu care te-ai inconjurat si-ti dau de inteles ca in afara acestuia exista si se intimpla lucruri demne de atentia ta. Lucruri care te-ar transforma si ti-ar da o noua valoare-culoare.
Intilnirea cu astfel de persoane reprezinta de fapt o confruntare cu tine insati - cu acea parte adormita din tine care tinjeste dupa adevarate provocari, dar care, neavind parte de ele, pur si simplu se afla in hibernare.
Si, din senin, apare in cale o astfel de persoana. Si te forteaza sa-ti privesti inauntru...
Nuuuuuu! Imaginea ce-ti apare este dezgustatoare - incepusei sa putrezesti acolo, in interior. Te afli intre doua dorinte - sa te prefaci ca nu ai vazut nimic (pentru ca e prea dur fata de "realitatea" cu care te-ai obisnuit) sau sa incepi sa-ti fortezi limitele.
Incepi sa intelegi ca ceea ce tu numeai echilibru era de fapt impacare silita cu o lincezeala gretoasa insirata pe ani de asa-zisa viata.
Afli ca pentru a trai cu adevarat trebuie sa faci un efort, sa nu te lasi doar dus de val.
Friday, June 19, 2009
Wednesday, May 27, 2009
Amintiri din Roma

Roma - un oraş vechi şi atît de tînăr totodată. Te vezi înconjurat de monumente ce datează unele cu sute iar altele cu mii de ani in urma (Bocca della Verita), vezi pavajul din pietre gîndit să te transfere în spiritul vremurilor demult apuse, admiri clădirile somptuoase din centrul oraşului şi te simţi important. Pentru că evenimente deosebit de importante aveau loc aici odinioară.
Apoi vezi atributele zilelor noastre: centre comerciale populate cu snobi de toate culorile şi din toate colţurile lumii; vezi tineri rebeli la vorba şi la port; turişti echipaţi cu hărţi şi aparate de fotografiat/camere de luat vederi avînd gurile larg căscate uneori pentru a cere indicaţii de drum într-o italiană stîngace.
Italiană care la localnici a devenit o competiţie a prescurtării cît mai multor cuvinte.
În aceeaşi Roma poţi vedea panouri publicitare (ce anunţă frecvente evenimente de artă modernă - ca show-ul razelor de laser proiectate pe monumentul din Piazza Venezia) cocoţate pe splendori arhitecturale cum ar fi catedrale, palate, săli de expoziţii cu gardieni-giganţi din piatră alăturaţi coloanelor din marmură. Chiar şi clădirile de locuit din centru sînt veritabile opere de artă destinate pe vremuri etalării bunăstării stăpînilor.
Astfel, locuind în Roma sau fiind doar vizitator, călătoreşti din prezent în trecut şi invers de multe ori pe zi.
Oraşul găzduieşte cetăţeni din toate continentele: muncitori gălăgioşi din Coreea care vorbesc repede si mult la telefonul mobil, negustori negricioşi din Bangladesh care iţi adresează şi ei cîte un “Ciao, bella!” după tradiţia locală în speranţa de a-şi spori vînzările, romi, români, americani, australieni, olandezi, sudafricani, brazilieni, etc. aciuaţi aici pentru a-şi cîştiga existenţa sau a găsi ce nu au găsit la ei acasă şi nici în alte părţi.
Traficul infernal este deja o obişnuinţă chiar dacă italienii se mai revoltă gesticulînd bogat şi energic după cum le este specific (atenţie! e şi molipsitor).
Cafeaua este drog naţional. Pauza de cafea - ritual sacru.
Dacă nu eşti nevoit să lucrezi ca majoritatea moldovenilor îngrijitor (care aici se numeşte “badante”), ai ocazia să descoperi că atmosfera de lucru în companiile italiene este foarte relaxată şi colegială, fapt ce favorizează, printre altele, circulaţia bîrfelor. Se şi lucrează. În timpul rămas liber dintre pauzele de cafea generoase. Se şi cîştigă. Bani. Altfel n-ar fi nevoiţi unii colaboratori să-şi parcheze maşinile în afara curţii sediului companiei de multe ce sunt. Deşi, nu sunt convinsă că acesta e cel mai bun indicator, dar cel puţin e vizibil. Niste indicatori mai buni cred că sînt aglomeraţia din mall-uri şi vacanţele exotice despre care i-am auzit povestind - Miami, Cairo, Costa Rica ş.a.
Se plîng şi ei de criză ca şi toată lumea. Dar, sincer, nu prea am simţit efectele ei. Totuşi am citit despre ea in ziare şi s-a vorbit în emisiuni.
Ei zic că nu-şi permit să iasă la fel de des în oraş, să cineze la restaurant.
Apropo de asta: în restaurante, mesele sunt aranjate la o distanţă una de alta exact cît să-ţi permită să respiri. A, da, şi să gesticulezi. Esenţial.
Mîncarea are un rol special în viaţa italienilor. Şi mama.
În metrou vezi şi auzi de toate. Muzică live de diverse genuri şi niveluri de calitate oferită din suflet pentru o recompensă simbolică - “cît vă lasă inima” murmură vocile jalnice.
Indivizi care par deconectaţi de la realitate, fizinomii ciudate şi reprezentanţi ale diferitor pături sociale şi unor naţiuni îndepărtate. Analizîndu-i ai iluzia că timpul călătoriei voastre comune în metrou s-a scurtat. Alţii preferă să citească - ziare (se dau gratuit la intrarea în “gura” metroului) sau cărţi.
Mirosul din staţiile de metrou nu e unul din cele plăcute. Din această cauză îţi doreşti să scapi mai repede la suprafaţă. În plus, nu te simţi tocmai confortabil sub pămînt..
Majoritatea bătrînilor au căţel. Sau pisică. Animalele le ţin batrînilor de singurătate iar ei îşi revarsă asupra acestor creaturi adorabile afecţiunea pe care ar fi vrut s-o ofere copiilor şi nepoţilor care intră cam rar în vizită. Au cîini şi tinerii. Cîini vagabonzi am văzut, dar puţini.
Mi s-a întîmplat să văd la restaurant mese lungi cu cîteva generaţii reunite cu vreo ocazie specială - se vorbeşte tare, mult şi se mănîncă cu orele.
Prînzurile în familie sunt o adevărată înşiruire de bucate foarte gustoase în mai multe etape. Mai multe decît la noi.
Italienii sunt într-adevăr atît de curtenitori precum se vorbeşte dar mulţi dintre ei au un simţ al aventurii foarte dezvoltat. Ţi se întîmplă des să primeşti complimente şi semne de atenţie chiar pe stradă, sau în autobus, precum şi în localuri.
Italiencele sunt foarte arogante şi adesea joacă rolul de inaccesibile - cel puţin aşa s-au plîns amicii mei italieni. Ce am remarcat la ele este că se îmbracă cu mult gust şi eleganţă, mai ales începînd cu vîrsta de 25-30 ani. Doamnele în vîrsta, mai ales cele mai înstărite, acorda şi ele multă importanţă felului în care arată. Poartă accesorii asortate şi se machiază discret dar observabil.
Poporul italian este foarte binevoitor. Acest lucru se observă în special cînd sunt printre ai lor. Se salută cu multă afecţiune, glumesc non-stop, iar unii îşi mai dau şi porecle destul de fancy, adesea în engleză. (Red - unui amic roşcat, Prince - unui amic cu apucături nobile)
Colegii de la serviciu s-au comportat şi ei foarte prietenos - au avut grijă să mă simt parte din echipă. Au împărtăşit cu plăcere tradiţii de Paşti şi locuri ce merită vizitate.
O găselniţă la Roma au fost aperitivele - o recepţie într-un anumit local unde plăteşti o anumită sumă care include un cocktail şi mai multe feluri de bucate servite în cîteva reprize. Se discută, cunoşti oameni noi - atmosfera e degajată şi favorizează buna dispoziţie.
Personalul care îţi serveşte cafeaua sau cei care îţi vînd cartele de telefon sunt drăguţi cu tine şi poartă discuţii pe ton familiar cu clienţii fideli. Şoferii de autobuze te ajută să găşeşti destinaţia căutată şi poartă uniforme cu aspect îngrijit.
Am vizitat mai multe oraşe din Italia şi toate m-au cucerit datorită farmecului lor - Genova, Perugia, Assisi, Firenze, Siena, Verona, Padova şi desigur Venezia unde am fost oaspetele unui locuitor de pe insula Murano unde se produce faimoasa sticla de Murano.
Am fost în această perioadă şi în Olanda în Amsterdam, Haga şi Eindhoven. În Amsterdam m-am deplasat cu bicicleta şi am făcut ce se face în Amsterdam. Tot acolo am fost la un concert de jazz însoţit de scene din filmul “Last Tango in Paris” care erau perfect “asortate” muzicii superbe şi vederii asupra oraşului.
Oamenii din Olanda mi-au părut mai fericiţi decît alţi oameni pe care i-am întîlnit, dar poate că a fost doar o impresie. Am vizitat mai multe case ale diferitor prieteni şi în toate am găsit cîte un pian - să fie muzica motivul fericirii de pe chipurile lor?
În Roma m-am aflat şase luni, am efectuat o stagiere în cadrul unei companii italiene.
Monday, May 11, 2009
Greselile
Ce sunt greselile? Fapte pe care le regreti abia dupa ce le faci? Devieri de la ceea ce este considerat de bun-simt? Escapade de la ceea ce ar trebui sa faci conform opiniei unora (straini, de altfel)? Inactiunea?
Comportamente care privite dintr-o noua lumina cu ajutorul cuiva (sau fara) ti se par inacceptabile? Cine decide daca ai gresit? Tu? Cei din jur? Cum se masoara cit de gresit e un lucru pe care l-ai facut? Dupa impactul asupra ta? Asupra celorlalti?
Odata reparata o greseala poti sa spui ca nici nu ai gresit? Cind poti spune ca o greseala a fost reparata?
GREŞEÁLĂ, greşeli, s.f. Faptă, acţiune etc. care constituie o abatere (conştientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (şi care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acţiuni etc.
A gresi este uman.
Comportamente care privite dintr-o noua lumina cu ajutorul cuiva (sau fara) ti se par inacceptabile? Cine decide daca ai gresit? Tu? Cei din jur? Cum se masoara cit de gresit e un lucru pe care l-ai facut? Dupa impactul asupra ta? Asupra celorlalti?
Odata reparata o greseala poti sa spui ca nici nu ai gresit? Cind poti spune ca o greseala a fost reparata?
GREŞEÁLĂ, greşeli, s.f. Faptă, acţiune etc. care constituie o abatere (conştientă sau involuntară) de la adevăr, de la ceea ce este real, drept, normal, bun (şi care poate atrage după sine un rău, o neplăcere); eroare; (concr.) ceea ce rezultă în urma unei astfel de fapte, acţiuni etc.
A gresi este uman.
Thursday, April 16, 2009
Subscribe to:
Posts (Atom)







