Sunday, March 30, 2008

Daca

Daca cel de langa tine nu ar fi fost puternic prin forta mintii, a sufletului, a chipului, a unui zambet sau a unei priviri, nu te-ai fi oprit din drum pentru el. Si invers.

Saturday, March 29, 2008

Sa aratam ca ne pasa

data: 29 martie
ora: intre 20.00 si 21.00 in Piata Marii Adunari Nationale, Chisinau

CE REPREZINTĂ ORA PLANETEI ?
ORA PLANETEI
, elaborată de organizatia mondiala pentru protectia mediului WWF, este o iniţiativă globală prin care oraşele şi comunităţile lumii vor închide luminile pentru a simboliza implicarea lor în găsirea soluţiilor de combatere a schimbărilor climatice.
Oraşe din Europa, America de Nord şi Asia, printre care Chicago, Copenhaga, Manila, Melbourne, Sidney, Tel Aviv şi Toronto, îşi vor stinge luminile pe 29 martie 2008 la orele 20.00 - 21.00. Scopul campaniei constă în a demonstra că împreună suntem o forţă capabilă să schimbe în bine viaţa întregului pământ.
DE CE AR TREBUI SĂ PARTICIPĂM ?
Încălzirea globală este un pericol pertinent pentru întreaga omenire.
Consumul excesiv al energiei electrice are urmări dramatice asupra Terrei : topirea gheţarilor, ridicarea nivelului mării, secete, inundaţii, sunt doar câteva din cele văzute/trăite de noi.

RECETA EVENIMENTULUI :

TOTI CEI CARE VOR VENI IN PIAŢĂ, SUNT RUGAŢI SĂ AIBĂ LA EI :

O LUMÂNARE ŞI UN PAHAR DE UNICĂ FOLOSINŢĂ, PENTRU A MENŢINE FLACĂRA ŞI PENTRU A REDUCE RISCUL PRODUCERII UNOR INCIDENTE.
ÎNDEMNAŢI PRIETENII SĂ RENUNŢE PENTRU O ORĂ LA SURSELE DE ENERGIE ŞI SĂ SE ALĂTURE VOUĂ IN PIAŢĂ.

DETALII: http://opiniapublica.com/?p=22


Thursday, March 27, 2008

Festivalul Filmului Francofon

http://ambafrance.md/IMG/pdf/FFF2008-Plaquette-VersionFinale.pdf
21-30 martie 2008

Wednesday, March 26, 2008

Prietenia


"Prietenii ne fac sa traim mai mult." Formula Fericirii

Am privit ieri, in cadrul festivalului de film francez, "Mon meilleur ami" - un film despre un om care nu avea nici un prieten adevarat si nici nu stia cum sa-si faca un astfel de prieten.
Nu mi-am pus niciodata pina acum intrebarea cum imi fac prieteni si nici nu este esentiala.
Esential este ca imi apreciez mult prietenii - ei imi fac viata mai luminoasa si mai plina de sens. Imi face placere sa stiu ce fac prietenii mei, ce ganduri le-au mai trecut prin cap, ce planuri de viitor isi fac si ce au mancat la pranz. Acesti oameni imi sunt apropiati si imi pasa de ei.
Intr-adevar, nu poti avea multi prieteni de suflet (pe care i-ai putea suna la ora 3 noaptea - cei care au vazut filmul sau au un astfel de prieten stiu despre ce vorbesc aici) dar odata ce ai cunoscut un om cu care te intelegi de minune si, important, poti avea incredere in el/ea - asigura-te ca acest om stie ce mult inseamna pentru tine si fii si tu alaturi de el atat in momentele de bucurie cat si in cele dificile.
Pentru ca suntem foarte singuri fara prieteni.

Monday, March 24, 2008

Feel

Come and hold my hand
I wanna contact the living
Not sure I understand
This role I've been given

I sit and talk to God
And he just laughs at my plans
My head speaks a language
I don't understand

I just want to feel real love
Fill the hole that I live in
'Cause I got too much life
Running through my veins
Going to waste

I don't want to die
But I ain't keen on living either
Before I fall in love
I'm preparing to leave her
I scare myself to death
That's why I keep on running
Before I've arrived
I can see myself coming

I just want to feel real love
Fill the home that I live in
'Cause I got too much life
Running through my veins
Going to waste
And I need to feel real love
And a life ever after
I cannot get enough

I just want to feel real love
Fill the hole that I live in
I got too much love
Running through my veins
To go to waste

I just wanna feel real love
In a life ever after
There's a hole in my soul
You can see it in my face
It's a real BIG place

Ce-mi place


Aceasta lista.. am facut-o mai demult si acum, cand am recitit-o, m-a amuzat.

Sa dorm cit vreau dimineata
Sa maninc ceva gustos
Sa dansez
Sa scriu
Sa citesc
Sa vorbesc
Sa comunic pe internet
Sa ascult muzica
Sa vorbesc la telefon
Sa flirtez
Sa ma machiez pe mine si pe alte fete frumoase ;)
Sa scriu sms-uri
Sa ma uit in oglinda
Sa vorbesc cu mine, cu animalele, obiectele s.a
Sa privesc filme la cinema
Sa port haine care mi se potrivesc perfect
Sa fac baie cu spuma
Sa merg pe jos pe strazi aglomerate
Sa urmaresc comportamentul oamenilor, mai ales in prezenta sexului opus
Sa cint atunci cind aud piesele cunoscute si preferate
Sa fac baie in MARE
Sa ma bronzez
Sa visez cu ochii deschisi
Sa privesc cerul, dar nu cind e suparat
Sa ma aflu in preajma copiilor, sa petrec timpul cu ei
Sa merg la teatru
Sa vad locuri si oameni noi
Sa fac cumparaturi
Sa merg la evenimente, petreceri
Sa sarut si sa imbratisez
Sa vad oameni fericiti
Sa vad oameni indragostiti
Sa conduc masina
Sa mi se faca destainuiri, sa mi se incredinteze secrete iar eu sa le pastrez
Sa joc roluri care mi se potrivesc
Sa aleg cadouri

...to be continued

Va recomand si voua acest "exercitiu" pentru ca va reaminteste de ce iubiti viata.


Thursday, March 20, 2008

Frumusete

Frumusetea se afla in ochii privitorului - Proverb elin

"In tot ceea ce ne inconjoara putem sa vedem, sa auzim, sa mirosim si sa gustam cu mult mai mult decat o facem in mod normal. Observatorul atent va descoperi in cotidian un farmec nebanuit." Formula Fericirii

Antreneaza-ti creierul

"Orice fel de activitate actioneaza impotriva tristetii. Atunci cand faci ceva, creierul este ocupat si are mai putine ocazii sa se framante cu ganduri negre." Formula Fericirii

Da, unele activitati in special :)
Sportul, de exemplu.

Wednesday, March 19, 2008

Monday, March 17, 2008

Decizii

Mi se intimpla sa amin luarea unor decizii din teama de a pierde ceva/pe cineva ca apoi sa inteleg ca uneori a pierde inseamna a castiga.
Ce?
Timp, de exemplu.
Daca esti destul de hotarat sa iei o decizie la momentul potrivit poti folosi timpul economisit pentru a te apropia mai mult de tine insuti, de ceea ce iti trebuie cu adevarat.
Se intimpla in unele cazuri ca aceste decizii sa le ia altcineva in locul tau si, chiar daca doare un pic mai mult, e oricum spre binele tau.
Si ce faci cand esti mic, nehotarit si ti-e frica de injectia folositoare pe care vrea sa ti-o administreze medicul? - Plingi un pic, vrei sa dai inapoi, dar apoi iti dai seama ca nici nu doare atat de mult si esti gata sa mergi mai departe - mai curajos si mai sanatos.

Sunday, March 16, 2008

Friday, March 14, 2008

Singuratate vs. relatie-pansament

Uneori e nevoie de singuratate ca sa te intelegi mai bine pe tine insuti. Dar problema este ca unii oameni au atata afectiune in ei incat nu pot sa nu o ofere cuiva.

Thursday, March 13, 2008

Away

Wednesday, March 12, 2008

Plictis

Plictiseala care distruge tot ce-i apare in cale: relatii, manifestari de creativitate, chef de viata, vise marete.
Plictiseala naste apatie.

Cum sa-i opunem rezistenta?
A cauta solutii de la plictis inseamna sa fii slab? Sa nu intelegi ca este si aceasta o stare naturala?
E necesara plictiseala?

Ce reprezinta ea de fapt?
Refuzul creierului de a percepe noul?
Nevoia de o pauza inainte de a o lua de la capat?

Lupt sa alung senzatia de gol din interior.

Monday, March 10, 2008

Formula fericirii

Cate reactii pline de sarcasm mi-a fost dat sa primesc la auzul acestei imbinari de cuvinte!
Dar nu este ceea ce credeti.

Este o carte lectura careia am finisat-o nu demult si care m-a incantat desi contine multi termeni stiintifici si medicali chiar.
Pe coperta, sub titlu, citesc "minunatele descoperiri ale neuropsihologiei de azi"
Am fost placut surprinsa sa descoper ca multe din cele citite le aplicam in viata mea fara sa fi stiut ca au si un fundal stiintifico-medical-sanatos.
Va recomand aceasta carte pentru ca pe mine m-a facut cu cel putin 242 pagini mai fericita.

Dar sa oferim cuvantul expertilor:
"Dupa ce vei fi citit aceasta carte, capul tau va arata altfel pe dinauntru, promite Klein (autorul) , si chiar asa este" Der Spiegel

"Stefan Klein a reusit sa scrie o mica capodopera. Mesajul ei e simplu, acela ca poti invata sa fii fericit, este comunicat cititorului intr-un mod deopotriva fascinant si documentat, inteligibil pentru oricine" Die Welt am Sonntag

"Mi-am luat aceasta carte intr-o perioada gri din viata mea si am reusit sa o colorez in roz (nu cartea) " Irina, autoarea acestui jurnal :)


Editura: Humanitas (2006)

Trecut

Azi mi-a fost dor de trecut. Unul nu foarte indepartat dar tot trecut ramane pentru ca asa am decis. Mi-am amintit lucruri frumoase venite din partea unor persoane frumoase in interior si/sau la exterior. Le multumesc ca mi-au imbogatit existenta cu inca un zambet, inca o imbratisare, inca ceva sincer.

Sunday, March 9, 2008

Lectii de viata

Cand spun ca sunt dispusa sa traiesc viata intens ma refer atat la lucrurile bune care mi se intampla cat si la cele rele. Nu vreau sa spun ca daca mi se intampla ceva neplacut voi face din tantar armasar ci: voi accepta ca acest lucru mi se intampla, voi incerca sa inteleg de ce se intampla si voi cauta solutii pentru a depasi problema. Desigur e bine sa ai pe cineva alaturi in momentele dificile pentru ca iti da un plus de siguranta, dar traim intr-o lume in care individul e nevoit tot mai mult sa se descurce pe cont propriu si asta face, se adapteaza.
Experientele negative ne fac mai rezistenti iar pe unii din pacate ii fac indiferenti pentru ca acesta e modul pe care il aleg ca sa se protejeze.
Personal, cred ca indiferenta, cand e prea multa, nu te ajuta cu nimic - nu poti trece prin viata nepasator fata de lumea care te inconjoara si din care faci parte. Cu totul altceva e sa filtrezi informatia necesara de cea irelevanta. Adesea, suntem nevoiti sa folosim acelasi procedeu si cu oamenii. Pentru ca atentia e o resursa ce merita distribuita corect, e in favoarea noastra.
Dar nu despre indiferenta am vrut sa scriu in acest mesaj.
Mi-am amintit ca uneori primim cate o palma de la viata si tot uneori e cazul sa o acceptam pentru ca sa se echilibreze lucrurile.

Friday, March 7, 2008

Oda feminitatii


Sunt fericita sa fiu femeie.

Pentru ca am pielea fina.
Pentru ca am maini blande.
Pentru ca port haine frumoase.
Pentru ca imi place sa-i cuceresc pe barbati.
Pentru ca reusesc sa-i cuceresc :P

Pentru ca voi fi candva mama.

Pentru ca sunt sensibila.
Pentru ca formele feminine sunt pline de senzualitate.
Pentru ca imi place sa am grija de corpul meu.
Pentru ca fac miscari elegante.
Pentru ca imi pot permite sa fiu slaba (uneori) ca sa ma las protejata de barbatul care ma iubeste.

Pentru ca a fi femeie inseamna sa stii sa-ti asumi mai multe roluri si sa le "joci" la fel de bine pe toate.

Sursa imaginii: tvsnob.com

Thursday, March 6, 2008

O zi buna?

Ne-am obisnuit in ultimul timp sa ne uram foarte des si oarecum gratuit "o zi buna".
Dar ne gandim vreodata ce presupun aceste cuvinte? Iar cel care le aude le acorda vreo importanta?
Unii oameni chiar detesta sa primeasca urari pentru ca li se par false si lipsite de esenta.
Pe mine m-au facut sa reflectez asupra a ceea ce inseamna o zi buna "a la Irina" pentru ca pana la urma pentru fiecare din noi aceste cuvinte au un continut diferit.
Asadar , o zi buna in conceptia mea: o zi in care am primit un zambet sincer, am facut cuiva un bine, m-am simtit apreciata, am reusit sa admir un element al vremii sau al naturii, am comunicat cu oameni prietenoşi, m-am simtit utila, am interactionat intr-un fel sau altul cu arta, m-am simtit frumoasa, etc.
Dar pentru voi ce inseamna "O zi buna"?

Wednesday, March 5, 2008

Primavara e aici!

Sa ne bucuram de ea

Monday, March 3, 2008