Ploaia

E o zi de luni ploioasa si plicticoasa care te face sa-ti pui intrebari fara raspuns si sa vezi totul in nuante gri.
Te face sa-ti amintesti de oameni care au insemnat ceva pentru tine si tu ai insemnat ceva pentru ei.
Si te intrebi de ce in viata te atasezi de unii oameni ca mai apoi sa fii nevoit sa renunti la ei. Te intrebi de ce ti-e frica de angajamente si de ce altora le este frica de ele. Am devenit, multi dintre noi, foarte comozi. Vrem ca acum sa ne fie bine, iar ce va urma nu conteaza (deocamdata). Nu conteaza ca iti deschizi sufletul iar apoi, cand o alta poveste (moderna) ia sfarsit ramai cu el ca o rana deschisa. Si te simti vulnerabil, nedreptatit si din nou singur. Si fiind de un caracter ciclic "procesul" se repeta, din nou si din nou. Chiar daca a fost frumos si de data asta, te simti cu fiecare data mai slabit si mai marcat, ca si copacii care isi arata varsta prin inelele formate in trunchi.
Iti spui ca vrei sa renunti, dar te lasi pacalit de speranta care iti da forte noi pentru a te face sa nu zabovesti prea mult inainte de a-ti continua drumul prin viata, caci vin alte si noi incercari.
Ti se intampla sa te simti ca o carte rasfoita de un copil plictisit, dar apare soarele si copilul zambeste pentru ca a gasit un desen viu colorat. Inseamna ca viata continua.
...si iti faci curaj pentru un nou inel.