Nebunia din Pamplona

Am revenit cu bine din Pamplona – acolo unde aleargă spaniolii (şi nu numai) în faţa taurilor.
Toată lumea, dar TOATĂ lumea e îmbrăcată în alb şi roşu – uniforma festivalului San Ferminez care durează o săptămînă. Hainele – tricouri sau pantaloni – albe, la gît se poartă o eşarfă roşie iar la brîu un colan roşu legat lateral. Ne-am conformat tradiţiei şi am adoptat şi noi culorile acestei nebunii. Lume peste lume pe o poiană, toţi stau jos pe iarbă. Ne luăm cîte un hot dog (bun) ca să facem faţă valului de emoţii stîrnit de mulţimea gălăgioasă şi semi-ameţită. Semi-ameţită doar deocamdată. Greul ameţelii abia urmează. Hotărîm să explorăm un pic împrejurimile. Trecem pe lîngă o formaţie ce dă o reprezentaţie live de muzică rock.
Oameni de toate vîrstele îmbrăcaţi şi ei în roşu şi alb.
Cupluri formate din doamne care se plimbă ţinîndu-i la braţ pe domni – degajate şi purtînd modele de haine care la noi ar fi considerate cel puţin îndrăzneţe dacă nu chiar extravagante pentru vîrsta de 50 - 60 de ani. Sunt coafate, ţin capul sus şi se vede că se se simt respectate şi iubite.
Multă lume.
Privim focul de artificii şi facem o competiţie de adjective: magnific, spectaculos, impresionant.
Intrăm într-un local cu acceaşi atmosferă de fiesta. Chelneriţele - zîmbitoare şi eficiente. Barmanii – rapizi şi binedispuşi – e o plăcere să-i urmăreşti pentru că îţi dau impresia că le place munca lor. Unul din ei pronunţă din cînd în cînd un „Aaaaaaai, Macarena!” (vă mai amintiţi mişcările de dans, nu-i aşa?) în timp ce strînge vase, le pune la spălat, serveşte pe cineva, salută pe altcineva şi toate astea zîmbind. Ne aşezăm şi noi la o masă. Observ că în sală sunt şi copii, inclusiv bebeluşi, deşi e vreo 12 noaptea. Mîncarea ne este adusă fără întîrziere şi berea (cerveza) e rece şi bună. La sfîrşit suntem întrebaţi dacă a fost bun. Răspundem că da şi lăsăm cu plăcere bacşiş.
Mergem cu valul de oameni unde ne duc ochii. Vedem un baiat care doarme întins pe o bancă – o pauză înainte de ceea ce urmează – o noapte în care se va bea mult. În afară de bere vedem că tinerii mai beau cola amestecată cu vin ieftin.
Gălăgia, aglomeraţia şi stomacul plin îşi fac efectul şi visăm la un loc unde să ne putem odihni. Găsim un mic parc de joacă pentru copii şi ne „pliem” pe un leagăn care arată ca un bol pentru terci doar că e mare. Ne întindem în acest vas şi ne lăsăm legănaţi intr-un somn cam tulbure pînă se luminează.
Dimineaţa, vrem să aflăm unde aleargă nebunii în faţa taurilor şi oprim pe stradă un cuplu. Baiatul, cam grăbit ne răspunde că nu ştie exact şi întreabă dacă nu-l putem ajuta cu un prezervativ. Nu, din păcate. Ne continuăm calea trişti – şi ei şi noi.
Întrebăm la alţii care ne ajută să găsim locul alternînd derecha (dreapta) cu izquierda (stînga) gesticulînd nu mai puţin ca italienii. Găsim locul şi realizăm că nu vom reuşi să vedem nimic din spatele mulţimii setoase de spectacol. Un loc la unul din balcoanele blocurilor aflate pe strada unde se întîmplă totul costă 60 de euro, cele mai ieftine au fost rezervate cu mult timp înainte.
Găsim două tomberoane de plastic care ne ridică deasupra mulţimii şi privim de sus în jos satisfăcuţi de soluţia găsită.
Observ că hainele albe au devenit între timp gri, maro sau de un bordo nu tocmai fresh ca urmare a nopţii (pe)trecute.
Facem cunoştinţă cu o doamnă din SUA care ne asigură că va încerca să ne prindă dacă ar fi să cădem de pe tomberoane. Siiiigur!
Apare se pare Primarul oraşului însoţit de poliţie şi medici pregătiţi să-i recupereze pe eroii de pe ringul de lupte cu taurii.
Vedem un grup de oameni care urmează să înfrunte taurii sau invers.
Mulţimea aplaudă şi cîntă ceva legat mai degrabă de fotbal decît de tauri dar atmosfera e de sărbătoare. Facem poze cu alergătorii şi cu taurii şi coborîm la sol. Ne plimbăm prin oraşul plin de murdărie şi oameni încă obosiţi după noaptea trecută. Clădirile sunt frumoase. Facem poze la un monument ce reprezintă corrida. Revenim la cîmpia care ne întîmpinase plină acum de sticle, pungi, saci de dormit cu petrecăreţi extenuaţi.
Urcăm în autobuzul confortabil şi în 2 ore suntem din nou în Bilbao. Observ că se întinde pe o suprafaţă asemănătoare cu bolul de terci în care am dormit noaptea trecută.
Mă simt binevenită.