Cum să alegi doar cu ajutorul raţiunii persoana cu care îţi vei petrece timpul în fiecare zi pentru o perioadă nedeterminată?
O persoană cu care îţi place să comunici, care are o atitudine atentă şi arată că îi pasă de lucrurile care contează pentru tine, care îţi mîngîie ego-ul prin felul în care te tratează cu respect şi te face să creşti ca o floare care se află în mediul său vital. Poate o astfel de persoană să te facă fericită chiar dacă ce simţi pentru ea e mai degrabă admiraţie şi simpatie decît un sentiment intens şi concentrat ca infuzia de ceai, un sentiment care să-ţi facă bătăile inimii mai dese şi să tresari de emoţie cînd crezi că vezi acea persoană în chipul unui trecător?
Posts
Ratiunea - probabil cea mai importanta deosebire dintre om si toate celelalte fiinte vii. Ceea ce ne face superiori, dar si ceea ce ne complica enorm viata.
ReplyDeleteDilema e veche de cind lumea...
Ce sa alegi:
Sa traiesti bine? sau Sa traiesti fericit...
Sa traiesti indestulat? sau Implinit...
Multumit? sau Satisfacut...
Desi raspunsul la aceste intrebari ar trebui sa fie evident, totusi, nu sunt sigur ca e acelasi pentru toti. Adevarul e ca "ceea ce e bine" si "ceea ce vreau" nu rareori sunt lucruri diferite. Si chiar daca atunci cind e vorba de alte persoane noi ne impunem intr-un fel sau altul sa facem "ceea ce e bine", apoi nu vad de ce am face-o atunci cind ne priveste pe noi. Chiar nu ne pasa de propria persoana?.. sau e doar o deprindere, un stereotip bine inradacinat inca din copilarie, cind mereu ni se spunea ca ceea ce vrem noi nu e bine... e bine ce vroiau "ei"...adica "altii"(chestia cu ciocolata o cunoastem cu totii). Si daca atunci noi nu eram capabili sa ne indeplinim dorintele si ne conformam la "ce e bine" dupa parerea altora, apoi acum cind ne sta in puteri sa ne decidem propria soarta, am ajuns in imposibilitatea de a face diferenta dintre "ceea ce vrem" si "ceea ce trebuie sa vrem" (adica "ce e bine"). Si ca sa fim mai exacti: ne impiedica nu faptul ca nu stim ce vrem, ci frica de a nu face cumva un pas gresit... (si nu e de mirare: mereu (adica cea mai mare parte a vietii cit de cit constiente) am fost pedepsiti pentru indeplinirea, iar uneori chiar si simpla manifestare a dorintelor personale, care dintr-un motiv sau altul nu se incadrau in conceptia "lor" de viata... desi erau inofensive si nu purtau nici un pericol in sine.) Altfel vorbind: noi am fost "dresati" sa alegem "ce e bine" cum n-ar suna de straniu, in detrimentul la "ceea ce vrem". Iar pentru a ne indreptati cumva... nu, nu fata de "altii" - fata de noi insine... am gasit scuza cea mai convingatoare:
"Ratiunea".
P.S.:
E trist...
De fiecare data cind cineva renunta la un vis...
Moare o stea.
Alexandru, iti multumesc pentru un comentariu atit de vast. Eram constienta ca nu ma confrunt singura cu aceasta indoiala intre doua lucruri care par la fel de corecte. Pentru ca si ratiunea si dorinta provin din interior. Cred ca solutia este sa te bazezi in principal pe ratiune - pentru ca ea reprezinta experienta ta - dar sa asculti si ce simti, ca sa testezi modul in care te "afecteaza" la nivel de instinct o anumita cale aleasa.
ReplyDeleteBună ziua Irina. Sunteti autora?
ReplyDeleteIci me place foarte mult! Puteti gasi mare pentru imprimare?
Nu m-am considerat că blog-ul tuo este bun e mai simpla pentru învăţarea moldovenesc.