De ce nu Carpe Diem?

Oamenii care se declara maturi din jurul meu insista sa ma convinga ca nu e bine sa traiesti conform principiului Carpe Diem. "De ce?" - ma intreb. Da, stiu ca ei nu-si mai pot permite luxul de a-mi urma exemplul, fie pentru ca au lasat sa moara copilul din ei fie pentru ca au multe responsabilitati care-i tin incatusati in rolul de matur. Dar de ce sa ma impiedice pe mine sa traiesc ACUM?
E o iresponsabilitate sa traiesti clipa si sa te bucuri de ea? Mai ales ca e irepetabila. Si irecuperabila.
Chiar daca viata e un ciclu de activitati care se repeta cu o insistenta capabila sa ma dispere uneori pentru ca sufletul meu se simte incuiat intr-un circuit inchis si urla sa iasa la libertate, reusesc sa ma bucur de micile devieri de la ziua precedenta si chiar sa determin aparitia altora noi.
Nu spun ca zilele mele sunt identice, am exagerat un pic pentru efect artistic, dar cred ca m-am facut inteleasa - toti avem perioade in care nici nu mai simtim gustul cafelei pe care o bem in fiecare dimineata pentru ca e atat de ACEEASI!

Si atunci de ce, cind am sansa, sa nu fac ce-mi spune sufletul ca vrea sa faca?
Prea multe intrebari, stiu.

Prefer sa regret ceva ce am facut cu stangacie decit ceva ce nu am avut curajul sa fac.
Da, sar in apele pe care nu le cunosc si ma descurc pe parcurs. Doare, nu-mi ajunge aer, dar simt ca lupt, ca fac ceva ca sa-mi fie bine, ca sa invat ceva despre viata si despre mine.

Viata este un invatator indulgent - nu te lasa sa gresesti mai mult decit poti suporta.
Faci acele greseli care te formeaza ca personalitate.
Pentru ca cicatricile ne fac ALTFEL.