Fără titlu

De obicei, nu stau singur. Formez, alături de semenii mei, un tot întreg. Împreună cu partenerii mei de încredere îţi ofer protecţie. Ştiu să privesc şi în afară şi înăuntru. Partea-mi care priveşte în exterior e mai aspră, are un aer mai sobru. În schimb, se întîmplă să aibă ochi, în care dacă priveşti atent dar totuşi discret poţi să vezi flori, de diferite culori.
Despre partea mea cea interiorizată mi-e mai greu să vorbesc... În primul rînd pentru că acele evenimente la care-mi este dat să fiu martor fac parte dintr-o mică lume aparte, care-şi duce existenţa după propriile legi ce nu întotdeauna le imită pe cele ale lumii de afară sau pe cele din alte astfel de lumi.
Se întîmplă să mi se desfăşoare în faţa ochilor momente desăvîrşite prin frumuseţea, puritatea, măreţia lor.
Alteori însă..mă doare să asist la scene în care fiinţe legate prin sînge şi alte legăminte (pe care oamenii le consideră importante) îşi aduc suferinţă, reciproc.
Atunci, încerc din răsputeri, ca prin tablourile şi fotografiile care-mi atîrnă pe trup să le amintesc că m-au ales ca adăpost pentru iubirea pe care au fost odată în stare să şi-o ofere, fără să le pese dacă-şi vor permite vreodată să mă "împlinească" cu un ecran plat. Plat ca un simplu zid ce nu vreau să devin. Un zid între ei.
(din: "Mărturiile unui perete")