Roma - un oraş vechi şi atît de tînăr totodată. Te vezi înconjurat de monumente ce datează unele cu sute iar altele cu mii de ani in urma (Bocca della Verita), vezi pavajul din pietre gîndit să te transfere în spiritul vremurilor demult apuse, admiri clădirile somptuoase din centrul oraşului şi te simţi important. Pentru că evenimente deosebit de importante aveau loc aici odinioară.
Apoi vezi atributele zilelor noastre: centre comerciale populate cu snobi de toate culorile şi din toate colţurile lumii; vezi tineri rebeli la vorba şi la port; turişti echipaţi cu hărţi şi aparate de fotografiat/camere de luat vederi avînd gurile larg căscate uneori pentru a cere indicaţii de drum într-o italiană stîngace.
Italiană care la localnici a devenit o competiţie a prescurtării cît mai multor cuvinte.
În aceeaşi Roma poţi vedea panouri publicitare (ce anunţă frecvente evenimente de artă modernă - ca show-ul razelor de laser proiectate pe monumentul din Piazza Venezia) cocoţate pe splendori arhitecturale cum ar fi catedrale, palate, săli de expoziţii cu gardieni-giganţi din piatră alăturaţi coloanelor din marmură. Chiar şi clădirile de locuit din centru sînt veritabile opere de artă destinate pe vremuri etalării bunăstării stăpînilor.
Astfel, locuind în Roma sau fiind doar vizitator, călătoreşti din prezent în trecut şi invers de multe ori pe zi.
Oraşul găzduieşte cetăţeni din toate continentele: muncitori gălăgioşi din Coreea care vorbesc repede si mult la telefonul mobil, negustori negricioşi din Bangladesh care iţi adresează şi ei cîte un “Ciao, bella!” după tradiţia locală în speranţa de a-şi spori vînzările, romi, români, americani, australieni, olandezi, sudafricani, brazilieni, etc. aciuaţi aici pentru a-şi cîştiga existenţa sau a găsi ce nu au găsit la ei acasă şi nici în alte părţi.
Traficul infernal este deja o obişnuinţă chiar dacă italienii se mai revoltă gesticulînd bogat şi energic după cum le este specific (atenţie! e şi molipsitor).
Cafeaua este drog naţional. Pauza de cafea - ritual sacru.
Dacă nu eşti nevoit să lucrezi ca majoritatea moldovenilor îngrijitor (care aici se numeşte “badante”), ai ocazia să descoperi că atmosfera de lucru în companiile italiene este foarte relaxată şi colegială, fapt ce favorizează, printre altele, circulaţia bîrfelor. Se şi lucrează. În timpul rămas liber dintre pauzele de cafea generoase. Se şi cîştigă. Bani. Altfel n-ar fi nevoiţi unii colaboratori să-şi parcheze maşinile în afara curţii sediului companiei de multe ce sunt. Deşi, nu sunt convinsă că acesta e cel mai bun indicator, dar cel puţin e vizibil. Niste indicatori mai buni cred că sînt aglomeraţia din mall-uri şi vacanţele exotice despre care i-am auzit povestind - Miami, Cairo, Costa Rica ş.a.
Se plîng şi ei de criză ca şi toată lumea. Dar, sincer, nu prea am simţit efectele ei. Totuşi am citit despre ea in ziare şi s-a vorbit în emisiuni.
Ei zic că nu-şi permit să iasă la fel de des în oraş, să cineze la restaurant.
Apropo de asta: în restaurante, mesele sunt aranjate la o distanţă una de alta exact cît să-ţi permită să respiri. A, da, şi să gesticulezi. Esenţial.
Mîncarea are un rol special în viaţa italienilor. Şi mama.
În metrou vezi şi auzi de toate. Muzică live de diverse genuri şi niveluri de calitate oferită din suflet pentru o recompensă simbolică - “cît vă lasă inima” murmură vocile jalnice.
Indivizi care par deconectaţi de la realitate, fizinomii ciudate şi reprezentanţi ale diferitor pături sociale şi unor naţiuni îndepărtate. Analizîndu-i ai iluzia că timpul călătoriei voastre comune în metrou s-a scurtat. Alţii preferă să citească - ziare (se dau gratuit la intrarea în “gura” metroului) sau cărţi.
Mirosul din staţiile de metrou nu e unul din cele plăcute. Din această cauză îţi doreşti să scapi mai repede la suprafaţă. În plus, nu te simţi tocmai confortabil sub pămînt..
Majoritatea bătrînilor au căţel. Sau pisică. Animalele le ţin batrînilor de singurătate iar ei îşi revarsă asupra acestor creaturi adorabile afecţiunea pe care ar fi vrut s-o ofere copiilor şi nepoţilor care intră cam rar în vizită. Au cîini şi tinerii. Cîini vagabonzi am văzut, dar puţini.
Mi s-a întîmplat să văd la restaurant mese lungi cu cîteva generaţii reunite cu vreo ocazie specială - se vorbeşte tare, mult şi se mănîncă cu orele.
Prînzurile în familie sunt o adevărată înşiruire de bucate foarte gustoase în mai multe etape. Mai multe decît la noi.
Italienii sunt într-adevăr atît de curtenitori precum se vorbeşte dar mulţi dintre ei au un simţ al aventurii foarte dezvoltat. Ţi se întîmplă des să primeşti complimente şi semne de atenţie chiar pe stradă, sau în autobus, precum şi în localuri.
Italiencele sunt foarte arogante şi adesea joacă rolul de inaccesibile - cel puţin aşa s-au plîns amicii mei italieni. Ce am remarcat la ele este că se îmbracă cu mult gust şi eleganţă, mai ales începînd cu vîrsta de 25-30 ani. Doamnele în vîrsta, mai ales cele mai înstărite, acorda şi ele multă importanţă felului în care arată. Poartă accesorii asortate şi se machiază discret dar observabil.
Poporul italian este foarte binevoitor. Acest lucru se observă în special cînd sunt printre ai lor. Se salută cu multă afecţiune, glumesc non-stop, iar unii îşi mai dau şi porecle destul de fancy, adesea în engleză. (Red - unui amic roşcat, Prince - unui amic cu apucături nobile)
Colegii de la serviciu s-au comportat şi ei foarte prietenos - au avut grijă să mă simt parte din echipă. Au împărtăşit cu plăcere tradiţii de Paşti şi locuri ce merită vizitate.
O găselniţă la Roma au fost aperitivele - o recepţie într-un anumit local unde plăteşti o anumită sumă care include un cocktail şi mai multe feluri de bucate servite în cîteva reprize. Se discută, cunoşti oameni noi - atmosfera e degajată şi favorizează buna dispoziţie.
Personalul care îţi serveşte cafeaua sau cei care îţi vînd cartele de telefon sunt drăguţi cu tine şi poartă discuţii pe ton familiar cu clienţii fideli. Şoferii de autobuze te ajută să găşeşti destinaţia căutată şi poartă uniforme cu aspect îngrijit.
Am vizitat mai multe oraşe din Italia şi toate m-au cucerit datorită farmecului lor - Genova, Perugia, Assisi, Firenze, Siena, Verona, Padova şi desigur Venezia unde am fost oaspetele unui locuitor de pe insula Murano unde se produce faimoasa sticla de Murano.
Am fost în această perioadă şi în Olanda în Amsterdam, Haga şi Eindhoven. În Amsterdam m-am deplasat cu bicicleta şi am făcut ce se face în Amsterdam. Tot acolo am fost la un concert de jazz însoţit de scene din filmul “Last Tango in Paris” care erau perfect “asortate” muzicii superbe şi vederii asupra oraşului.
Oamenii din Olanda mi-au părut mai fericiţi decît alţi oameni pe care i-am întîlnit, dar poate că a fost doar o impresie. Am vizitat mai multe case ale diferitor prieteni şi în toate am găsit cîte un pian - să fie muzica motivul fericirii de pe chipurile lor?
În Roma m-am aflat şase luni, am efectuat o stagiere în cadrul unei companii italiene.
Posts
